Pagini

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

31 august 2016

Sweet Morphine- Ex Nihilo



Numele Sweet Morphine se potriveste  la fix cu mirosul parfumului, iar culoarea movulie a lichidului asijderea caci parfumul  se concentreaza pe crearea unui liliac hipnotic. Liliacul este o piatra de incercare pentru orice parfumier, nu-i usorde obtinut in conditiilein care dinfloare nu se poate extrage ulei esential. In cazul de fata chiar se ajunge la un liliac folosindu-se in principal heliotrop si iris, poate si ceva boabe de tonka.  Parfumul incepe cuminte, fiind un citric intens, dulce-acrisor, dar, in doua minute, se transforma intr-un monstru floral. Este persuasiv, cu multa personalitate, narcotic, drept pentru care imi vine sa-l aseaman cu Alien. Nu din cauza mirosului, ci a stilului si efectului asupra purtatorului. Cred ca, de n-ar fi atat de scump, ar avea toate sansele sa devina si la fel de popular. Miroase mai mult a heliotrop decat a liliac, este oarecum greu, dar totusi pufos si pudrat (parca mai mult prafuit decat pudrat) cu mult iris.  E o bomba olfactiva cu efect halucinogen,  il simti periculos, dificil de purtat, dar parca te atrage irezistibil. Patchouli ii da multa densitate si un usor iz mentolat, cu tenta medicinala. Dupa mine, are un singur cusur : este cam dulce. Decadent, otravitor, dar... atragator. Indubitabil exclusiv feminin. Nu l-as purta decat primavara.

Numele parfumului: Sweet Morphine
Casa: Ex Nihilo   
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2015
Creator:  nathalie Gracia-Cetto
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: liliac, lamaie
note de mijloc: ieis, mimoza,trandafir
note finale: vetiver, patchouli,vanilie, heliotrop
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: destul de opulent, cu siaj bun
Persistenta: 5-6 ore
Evaluare :  8,50-9/10


Elle-Xerjoff



Parfumul face parte din colectia Stone, avand oarece ani de la lansare (2007). Imi este total neclar a ce miroase, sunt intr-o ceata totala. Notele de pe Fragrantica nu seamana deloc cu cele afisate de site-ul oficial si nici cu cele de pe Basenotes. Imi pare un floral destul de verde, dar si dulce in acelasi timp, cu vagi urme de pielarie. La inceput este nitel fructat, dar mie nu-mi seamana mirosul nicidecum cu zmeura listata oficial ci, mai degraba, cu un pepene galben. Florile listate de site-ul oficial sunt iasomia si trandafirul, dar as minti daca as spune ca le simt. Mie imi miroase a musetel, galbanum si ylang-ylang.  Este un parfum foarte ferm si bine conturat, cu personalitate. Cremos ca  textura,  are strecurata si o nota gurmanda de sinteza, habar n-am care. Sunt momente in care se simte destul de bine gudronul mesteacanului si nota aia gurmanda incearca sa-i tempereze asperitatile. Anotimpul lui nu este vara ci, cel mai probabil, toamna. Si cu pielarie si zaharist…e greu sa-mi placa. E si foarte chimic.

Numele parfumului: Elle
Casa: Xerjoff      
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2007
Creator: 
Gen:  feminin
Note oficiale: zmeura, pielarie, iasomie, trandafir, patchouli
Flacon: standardul colectei Stone


Aprecieri personale
Intensitate: destul de opulent, cu siaj mediu
Persistenta: destul de longeviv

Evaluare :  6,50-7/10 

18 august 2016

Journey Woman-Amouage



Nu impartasesc entuziasmul cvasi- general pentru productiile casei Amouage  caci n-am gasit niciun parfum  pe gustul meu. Ca il cumperi cu 600 de lei de pe Aoro sau cu mult mai mult din Elysee, Journey ramane, per ansamblu, dezamagitor. Incepe uleios si mieros, cu un miros de pielarie si sofran total neatragator si evolueaza cald si lenes, usor condimentat si vanilat. Florile nu reusesc sa se salveze de sub pojghita de ceara (ca e mai mult ceara decat miere) si sa intre in evaporare. Iasomia este inerta, semi moarta. Ca orice Amouage, te chinuie vreo 12 ore, fiind destul de elaborat, dar nu si frumos. Faza moscata este lunga si plictisitoare rau. Desigur ca poate fi purtat, dar e departe de a produce mari emotii si amintiri olfactive.

Numele parfumului: Journey Woman
Casa: Amouage   
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2014
Creator:  Alberto Morillas, Pierre Negrin
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: caisa, osmanthus, iasomie, nucsoara, cardamom
note de mijloc:  iasomie, mimoza, miere, cedru
note finale: tutun, sofran, vanilie, cypriol, mosc
Flacon:  vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: longeviv, in jur de 12 ore
Evaluare :  6,50-7/10



Reduceri



Pentru amatorii de shopping online: Bottega Verde are reduceri tentante, de 30% sau chiar mai mult, la toate produsele: parfumuri, produse de machiaj si de ingrijire. Spor la cheltuit banii!

16 august 2016

Tiare –Ormonde Jayne



Parfumul este construit exact in acelasi stil ca si Frangipani si ai impresia ca sunt gemene. Parfumul este dens, lipsit de transparenta si de zbor, genul indesat. Este si de aceasta data citric, cu accent pe mandarina, dar mai putin amarui decat Frangipani. Partea florala este total dezamagitoare caci nu miroase nici a iasomie, nici a tiara, nici macar a gardenie. Se simte doar un ylang-ylang dulce si  static, plictisitor in nemiscarea lui. Nu stiu ce materii prime foloseste Geza Schoen, dar toate soliflorele acestei case sunt lipsite de naturalete, de aer, de lumina si toate au siajul redus. Desi promit exotism, ni se ofera niste platitudini olfactive. Osmanthus este singurul mai reusit. Tiare este un amestec de flori dulci cu un muschi de stejar de sinteza. Poate daca numele parfumurilor nu ar promite un soliflor ar fi mai bine si dezamagirea ar fi mai mica.

Numele parfumului: Tiare
Casa: Ormonde Jayne    
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2009
Creator:  Geza Schoen
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: floare de portocl, lime, mandarina
note de mijloc: iasomie, ylang-ylang, nufar, frezie, tiara, iris
note finale: muschi de stejar, santal, mosc, patchouli, cedru, vetiver
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj redus
Persistenta: destul de longeviv

Evaluare :  6/10

13 august 2016

Frangipani-Ormonde Jayne



Geza Shoen nu a reusit sa ma cucereasca cu niciun parfum si nu izbandeste nici de aceasta data. Frangipani seamana ca stil cu Eau Demoiselle atat in varianta princeps cat si in varianta Eau Fraiche, asa ca nu mi-as irosi banii cumparandu-l. Ar trebui sa fie un parfum de anotimp cald, dar imi pare cam prea dens. In deschidere este un citric destul de ascutit, astringent si amarui de la lime. Magnolia il face ceva mai cremos, dar si nitel murdar. Are si o nuanta acvatica data de nufar. Tei eu nu simt deloc desi mi-ar fi placut. Frangipani se simte, dar n-as zice ca este prea aproape de mirosul botanic. Miroase mai degraba ca o apa de colonia, desi este dens si longeviv. Este dulce- amarui, dar amareala este mai pregnanta. Mi-ar fi placut sa fie mai luminos si diafan, i mai putin citric si persuasiv. Cred ca are si o portocala amara nemarturisita caci mirosul citric se pastreaza vreme indelungata. Parfumul este clar unisex, mie chiar imi pare cam masculin. Dureaza mult, dar ma cam plictiseste prin linearitate. Dupa note ar trebui sa-mi placa, numai ca nu ma omor dupa el. L-as putea purta, dar nu l-as cumpara niciodata. Daca va place genul, variantele de Eau Demoiselle de la Givenchy imi par o alegere mai buna, putand fi achizitionate mult mai ieftin si fiind ceva mai feminine.

Numele parfumului: Frangipani
Casa: Ormonde Jayne    
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2003
Creator:  Geza Shoen
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: tei, magnolie, lime
note de mijloc:  frangipani, trandafir, tuberoza, nufar, pruna
note finale: ambra, mosc, cedru, vanilie
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: medie. Siaj decent
Persistenta: destul de longeviv
Evaluare :  7/10




Love Exposure- Folie a Plusieurs



Folie a Plusieurs are o istorie scurta, brandul fiind creat in 2014 si avand toate parfumurile semnate de Mark Buxton. Din cate am inteles, isi propune  interpretarea olfactiva a unor creatii cinematografice. N-am vazut filmul Love exposure, asa ca nu pot relationa parfumul cu filmul cu acelasi nume. Parfumul nu pot sa spun ca-mi place si nici nu este genul meu de parfum. Dupa mine are doua etape distincte:  una cat de cat florala, cu flori albe, mai pregnanta fiind iasomia, alta, nesfarsita, dominata de ambroxan. In prima etapa este siropos si lipcios, destul de greu, dens si intunecat. Iasomia nu ar fi urata, dar este coplesita de chimen si mai apoi de santal. Imi pare imbacsit si vetust, un oriental mult prea dificil de purtat caci te copleseste olfactiv. Partea finala are enorm de mult ambroxan, vagi urme de santal si tamaie si este si ea dulce, dar mai prafoasa. Mie ambroxanul mi s-a parut intotdeauna mult prea masculin si este un ingredient pe care nu-l iubesc. Acum nu este atat de masculin pentru ca este zaharisit, dar tot nu-mi place. Poate un impatimit al orientalelor l-ar iubi, pe mine nu ma atrage absolut deloc. Nu mai spun ca este si prea scump pentru ceea ce ofera.

Numele parfumului: Love Exposure
Casa: Folie a Plusieurs   
Concentratie:  EDP
An de aparitie: 2014
Creator:  Mark Buxton
Gen:  feminin
Note oficiale: neroli, magnolia, ylang-ylang, frunze de coacaz, dafin, chimen, costus, iasomie sambac, tamaie, santal, vanilie, ambra cenusie

Apecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: destul de longeviv
Flacon: modern si cam masculin, vezi fotografia
Evaluare : 6/10 


12 august 2016

Calaluna-Bvulgari


Calaluna face parte din colectia privata a casei Bvulgari, drept urmare este un parfum cam scump. Mai binele este dusmanul binelui. Se pare ca Daniela  Roche Andrier a facut o obsesie pentru iris. Daca irisul casei Prada creat de acelasi nas imi pare o reusita, irisul din Calaluna imi pare doar mai scump si mai zaharisit. Este greu sa simti alta nota in afara irisului. Parfumul miroase a radacina cruda de stanjenel, mult indulcita. Pe mine irisul, necombinat cu altceva, nu m-a inspirat niciodata, intotdeauna mi-a mirosit a aracet. Cand este si mieros chiar isi pierde orice farmec. Cel al casei Prada este mai rece si artistocratic, un parfum nostalgic si meditativ, asta este cald si coplesitor. Are un usor iz floral, ceva ce-ti aduce aminte de violeta si, poate, de heliotrop. Am prea putini bani ca sa-i irosesc, am si irisul de la Prada pe care nu l-am purtat niciodata (oare de ce l-oi fi cumparat ?), asa ca ii pot spune linistita « pas ». Flaconul parfumului imi displace total : o sticloanta grasa pe un piedestal subdimensionat, cu o culoare care se vrea eleganta, dar reuseste sa creeze un recipient ce-ti aduce aminte de urnele funerare. Sinistru !

Numele parfumului: Calaluna
Casa: Bvulgari     
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2014
Creator:  Daniela Roche Andrier
Gen: feminin
Note oficiale: santal, cardamom, heliotrop, ambreta, para, iris, nota lactonica

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj decent
Persistenta: peste 6 ore
Flacon: Oribil ! Vezi imaginea.
Evaluare : 6/10  
Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.