Pagini

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

22 mai 2016

Rien-Etat Libre D’Orange


Era sa-i fac lui Rien o recenzie nedreapta, dar, prima data cand l-am mirosit, m-am cam speriat de el. Nu este un ingeras de parfum, iar daca nu-ti place pielea e cam greu sa- l accepti. In afara de piele, mai are o incercare destul de dificila : tamaia. Debutul este sec si dur, un amestec de gudron de mesteacan cu aldehide. Mult gudron care da o piele cam cazona. Aldehidele au meritul de-a face gudronul respirabil caci aereaza parfumul, il fac racoros si-i dau un siaj de exceptie. Imi pare ca simt si o doza consistenta de sofran. Initial parfumul este auster si destul de amar, ulterior capata un dram de dulceata si se simte prin el o usoara adiere florala, dar este aproape insesizabila. Tamaia nu este urata, dar il face intunecat si gotic. Dupa mine, este un parfum total masculin, destul de dificil la purtare si greu de acceptat daca nu esti un mare iubitor al pielariei. Dureaza peste 14 ore, fiind mult mai bland dupa epuizarea primelor 2-3 ore de evolutie. Exclusiv pentru adoratorii pielariei.

Numele parfumului: Rien
Casa: Etat Libre D’Orange      
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2006
Creator: Antoine Lie
Gen: unisex
Note oficiale: aldehide, piele, iris, ambra, patchouli, trandafir, piper negru, chimen, muschi de stejar, labdanum, styrax
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: intens, cu siaj foarte bun in primele doua ore
Persistenta: peste 14 ore
Evaluare :  8-8,50/10


19 mai 2016

Serviciul Prioripost al Postei Romane

Am o groaza de istorisiri despre Posta Romana, dar am obosit sa le mai scriu. Dau o copie cu raportul unui pachet pe care-l astept cu stoicism de multa vreme. Pachetul a fost trimis prin Prioripost, deci serviciul de curierat rapid si a intrat in Romania in 12 mai. De precizat ca el contine plante care au fost expediate de Gradina Bakker din Olanda. Cum isi poate cineva imagina ca eu mai pot sa dau bani pe acest pachet caci, din fericire, este trimis cu plata ramburs?

Raport sumar:

Numarul trimiterii:LM09988979967
Denumire serviciu:Express PP mf gh
Subunitate postala de expediere:Oficiul Postal Bucuresti 73
Data expedierii:12.05.2016
Stare actuala:In prelucrare

Raport detaliat:

Data (ZZ.LL.AAAA)Ora (HH:MM)Starea trimiterii
12.05.201619:23Primit de la expeditor - Oficiul Postal Bucuresti 73
16.05.201610:21In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
16.05.201610:37Predat la factor - Oficiul Postal Bucuresti 73
16.05.201617:32In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
16.05.201617:34In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
17.05.201610:26In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
17.05.201610:29Predat la factor - Oficiul Postal Bucuresti 73
17.05.201617:52In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
17.05.201617:56In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
18.05.201609:51In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
18.05.201609:53Predat la factor - Oficiul Postal Bucuresti 73
18.05.201618:29In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
18.05.201618:31In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
19.05.201609:34In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
19.05.201609:43Predat la factor - Oficiul Postal Bucuresti 73
19.05.201617:45In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
19.05.201617:47In prelucrare - Oficiul Postal Bucuresti 73
21 Mai

Astia chiar nu au rusine! Au mai treut doua zile si pachetul se preda dimineata la factor, iar seara iar se "prelucreaza" la Oficiul Postal 73. Este a 10 zi de prelucrare, e treaba dificila bag de seama.

23 Mai.
 Dupa 12 zile, am primit telefon de la Posta. Am inteles ca eu as fi vinovata caci nu i-as fi raspuns curierului la telefon. Numai ca eu nu am avut niciun apel de la curier. Erau foarte binevoituri si voiam sa-mi trimita plantele, numai ca eu nu-s inconstiena sa dau bani pentru niste plante trimise de aproape 3 saptamani din Olanda, neudate si tracasate de transport.

16 mai 2016

Velvet Rose-Dolce&Gabbana





Parfumul este un floral soliflor agreabil, dar parca nu merita atat de multi bani cat cere. Incepe cu un miros destul de realist si inrourat de trandafir, nitel citric pentru ca, mai apoi, sa se indulceasca si sa se transforme intr-un trandafir uscat, prafos si foarte cuminte. La un moment dat, dupa o jumatate de ora, il gasesc chiar mieros si cu un usor iz animalic. Isi schimba si textura in timp, devenind moale, usor uleios. Trandafirul este ajutat sa reziste vreme mai indelungata de un mosc de sinteza, velvione, si cred ca moscul asta nu-i prea face bine la frumusete. Chiar imi pare ca simt mai mult mosc decat trandafir. Pentru gustul meu este cam dulce si oarecum plictisitor. Trandafirul imi pare supraincalzit de soare, drept urmare prea cald pentru a fi purtat intr-o zi de vara, asa ca, probabil, anotimpul lui optim ar fi primavara. L-as putea purta, dar fara prea mare entuziasm . Are un siaj decent timp de ora, dupa care devine destul de discret.

Numele parfumului: Velvet Rose
Casa: Dolce&Gabbana  
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2014
Creator: 
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: citrice, crin
note de mijloc: geranium, trandafir
note finale: mosc
Flacon: standardul colectiei private

Aprecieri personale
Intensitate: initial medie, ulterior destul de discret
Persistenta: in jur de 4-5 ore
Evaluare : 7-7,50/10

9 mai 2016

Bonprix


Initial am evitat sa cumpar imbracaminte si incaltaminte online, dar, de vreo 2 ani incoace, a trebuit sa renunt la shopping-ul in magazine reale caci nu mai am timp. Din pacate, sa gasesti ceva de doamne ajuta in mgazinele online romanesti este cam dificil. Sunt tone de carpe, care, dupa parerea mea, sunt, de cele mai multe ori, de unica folosinta. Nimic de zis, sunt ieftine, numai ca mie nu-mi vine sa dau nici 5 lei pe ele. Chiar nu merita nici sa le speli, nici sa le calci caci iti pierzi vremea cu ele. Cele mai multe se adreseaza adolescentilor si sunt din categoria casual. Numai ca omul mai imbatraneste si nu bate bulveradul si mallurile la nesfarsit. Ai o profesie sau o varsta la care nu poti sa te duci la slujba cu jeansi rupti in genunchi si fusta de o palma si ce te faci ? Sau poate ca esti gras. Este extrem de greu sa gasesti ceva online.

Feuilles de Verveine/Verbena Leaves-Yves Rocher




Imi place colectia Un Matin au Jardin de la Yves Rocher, dar Feuilles de Vervine, parfum aparut de curand, nu este o alegere grozava. Inceputul parfumului este revigorant, verde si citric, cu un miros foarte realist de verbena lamaita. Cred ca mirosul a fost reconstituit din neroli si petigrain, ultimul fiind responsabil de prelungirea in timp a mirosului citric. Dupa cateva minute, parfumul se indulceste atat de tare incat devine de-a dreptul lipicios. In momentul in care intra in evaporare moscul, combinatia de petitgrain si mosc devine de-a dreptul naclaita, murdara, oribila. Mie pur si simplu imi produce greata, nu-mi place absolut de loc si vreau sa-l uit.

Numele parfumului: Feuilles de Verveine/Verbena Leaves
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2016
Creator: 
Gen:  feminin
Note oficiale: verbena, mosc

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj redus
Persistenta: in jur de 3-4 ore
Flacon: standardul colectiei Un Matin au Jardin
Evaluare : 5/10  

7 mai 2016

Vivre




Vivre este un magazin interesant si foarte tentant, care vinde in mai multe tari din Europa de Est diverse obiecte de mobilier si de gradina, recuzita pentru bucatarie, decoratiuni de interior. Gasesti lucruri insolite si dragute pe care nu le gasesti in alte magazine, dar si marfa comuna, facuta de gospodine pasionate de tehnica servetelului. Este foarte probabil ca unele lucruri sa te tenteze, dar trebuie sa ai nervi de otel ca sa-i ramai client caci produsul comandat iti vine (daca iti vine) cam in 30-45 de zile. Probabil ca marfa vine din Patagonia sau din Africa desertica cu convoaie de magarusi si camile, apoi cu luntrea,  iar din Europa cu postalionul.

6 mai 2016

Boccanera- Orto Parisi


Gurile rele spun ca Boccanera ar fi cam acelasi lucru cu Black Afgano, parfum creat de acelasi nas, Alessandro Gualtieri. Nu pot nici sa infirm, nici sa confirm caci am mirosit Black Afgano pe un biet blotter si nu prea mai stiu exact cum mirosea, stiu doar ca am fost cam dezamagita si parfumul nu m-a tentat deloc. Nu ma tenteaza nici Boccanera pentru ca il gasesc foarte masculin si foarte sintetic. Toata lumea insista pe ingredientul ciocolata, astfel incat ai crede ca este un gurmand. Daca la inceputul parfumului mi s-a parut ca as simti oarece nuante ciocolatii, ulterior nu le simt. Mai degraba as zice ca are niste cafea. In esenta lui , parfumul este foarte lemnos. Are un debut destul de dulce, fiind cald, misterios si intunecat. Miroase a tot felul de esente lemnoase : santal, cedru si guaiac, dar cred ca nu prea are note naturale. Miroase a produse de sinteza, fapt ce si explica longevitatea lui. Pe parcurs isi pierde din dulceata, ba chiar devine usor amarui. Are o textura uleioasa care mie nu prea imi place. Oricat imi dau silinta, nu pot sa descopar nimic feminin in parfumul asta, drept pentru care, desigur, nu ma tenteaza de niciun fel. Banuiesc ca un barbat i-ar putea descoperi mai multe calitati. Daca longevitatea este criteriul esential in alegerea parfumului, Boccanera este foarte bun!

Numele parfumului: Boccanera
Casa: Orto Parisi  
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2014
Creator:  Alessandro Gualtieri
Gen:  unisex
Note oficiale: ciocolata neagra, ghimbir, piper, ardei iute, santal, mosc
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: peste medie, siaj decent
Persistenta: longeviv
Evaluare : 7-7,50/10



4 mai 2016

Red Aoud-Montale



Inceputul parfumului mi-a parut oarecum asemanator cu White Oud. Ar fi un oud destul de ascutit si medicinal, amestecat cu o cantitate mare de sofran si trandafir. Are si piper si imi pare usor dificil la purtat, parca prea opulent si prea fierbinte. Pe parcurs devine mai rotunjor, trandafirul trece in prim plan si apare o nota usor gurmanda care-l face usor cremos si face trandafirul mai catifelat. E un miros care-mi aduce aminte de biscuiti, dar n-as insista prea mult pe latura asta gurmanda caci nu este un gurmand get-beget. Pentru mine, chiar asa imblanzit, este un parfum mult prea opulent si greu de purtat, de-a dreptul coplesitor, desi nu miroase rau. Partea finala, care vine dupa multe ore, este usor mai masculina, avand ca nota dominanta santalul. In faza asta este mult mai comod la purtare. Parfumul dureaza peste 12 ore si as zice ca, cu exceptia fazei de final, este mai mult feminin decat masculin. De notat ca este un parfum destul de dulce, fapt care, pentru mine, se constituie in alt factor de respingere.

Numele parfumului: Red Aoud
Casa: Montale     
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2008
Creator: 
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: oud, piper
note de mijloc: sofran, trandafir, chimen
note finale: iris, santal, vetiver

Aprecieri personale
Intensitate: foarte opulent, cu siaj remarcabil
Persistenta: peste 12 ore
Flacon: vezi imaginea
Evaluare: 7,50-8/10

3 mai 2016

Bouquet de Trianon-Historiae



Parfumul este dedicat reginei Maria Antoaneta, sotia lui Ludovic al XVI-lea, de la care a primit in dar Petit Trianon. Betrand Duchaufour este un parfumier pe care-l inteleg greu caci, in dorinta de a fi creativ, uneori este genial, alteori creeaza niste ciudatenii greu de purtat. Parfumul de fata incepe destul de verde, cu o nota dominanta de galbanum si un miros usor mentolat. Interesant, dar foarte ciudat, nesupus tiparelor de frumusete contemporane. Interesant nu inseamna ca este si frumos. In notele de mijloc este o tuberoza invelita in ceara. Nu stiu cum se face dar, desi imi place absolutul de ceara de albine, nu-mi plac si combinatiile lui. De data asta iese o tuberoza blanda, mieroasa si cam murdara, un parfum pe care nu as putea sa-l port. Dintre notele specificate de producator nu mai simt mare lucru, poate doar un ylang-ylang. Desi nu este opulent, este un parfum greu, vascos , imbacsit, lipsit de gratie si de aer. Sunt sigura ca ceara de albine l-a stricat. Am folosit-o si eu la un parfum si mi-a omorat toate florile, le-a taiat zborul.Parfumul este longeviv, dar nu stiu care-i folosul.

Maria Antoaneta


Numele parfumului: Bouquet Trianon
Casa: Historiae    
Concentratie: EDT
An de aparitie: 
Creator:  Betrand Duchaufour
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: lamaie, lime, portocala, galbanum, frunza de coacaz, menta
note de mijloc: tuberoza, ylang-ylang, ceara de albine, trandafir, caprifoi
note finale: vetiver, patchouli, ambra, mosc, santal, cedru
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj redus
Persistenta:  longeviv, peste 12 ore
Evaluare : 5/10


1 mai 2016

Mure Sauvage/Blackberry-Yves Rocher



Inceputul parfumului este chiar simpatic. Fructat, verde, spumos, cu miros de fructe de padure, afine si mure. Este destul de dulce, dar, totusi, energizant si reconfortant. Siaj nu prea are si este destul de discret. Partea proasta este ca, dupa inceputul natural, se instaleaza un miros plictisitor de mosc,  care pare a fi fara de sfarsit. Dureaza vreo 4 ore , dar, cu exceptia inceputului, il gasesc nereusit fata de celelalalte parfumuri din seria Les Plaisirs Nature. Am luat doar 20 de ml, asa ca paguba nu-i prea mare.

Numele parfumului: Mure Sauvage/Blackberry
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2010
Creator: 
Gen: feminin
Notee oficiale: mura

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj redus
Persistenta: in jur de 4 ore
Flacon: vezi fotografia
Evaluare :  5,50-6/10


Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.