Pagini

Faceți căutări pe acest blog

25 ianuarie 2016

Lumiere Blanche-Olfactive Studio





Nu am gasit pana acum niciun parfum Olfactive Studio pe care sa mi-l doresc, drept pentru care am incetat de a mai proba parfumurile lui. Eu vreau sa ma parfumez, nu sa privesc fotografii si sa vad daca ele se potrivesc sau nu cu un parfum. Sunt deja intoxicata si insensibila la povesti care vor sa vanda bine niste parfumuri mediocre.  Daca un parfum are farmec si poezie, cred ca suntem cei mai multi dintre noi capabili sa le descoperim, nu avem nevoie de scenarii auxiliare, explicatii,  gogosi, povesti. Nu stiu cum se face, dar, cu cat parfumul este mai banal, cu atat este mai seducatoare povestea lui.

Champaca Absolute-Tom Ford



Parfumul are si critici entuziasti si dezamagiti. Dupa mine, este un prfum realmente original care, tocmai pentru ca este insolit, neasteptat, este mai greu de acceptat. Parfumul incepe amar si alcoolic, dar, totusi apetisant. In doua minute devine dulce, aproape siropos, cu un miros ciudat. Ai zice ca este un amestec de tincturi de leac. Sa fie Genista tinctoria de vina ? Nu cunosc planta, nici mirosul ei, in romana i se spune salcam galben, drobita sau grozama. Este o planta medicinala, dar sper ca parfumul nu are efect sudorific sau laxativ. Cativa pasi mai incolo, o iasomie isi da silinta sa parfumze cat de cat parfumul si chiar reuseste caci ii sar in ajutor si niste rasini si champaca. Din combinatia lor iese un miros bland, caldut, relaxant care ai zice ca este un amestec de polenuri de flori. Imi pare foarte feminin, prietenos si confortabil desi este putin prea dulce pentru gustul meu. In timp, isi schimba textura, inital destul de prafoasa si uscata, intr-una cremoasa. Este un parfum exotic pe care-l vad potrivit pentru toamna. E greu sa-l accepti de la prima mirosire, dar, indubitabil, este un parfum bun.

Numele parfumului: Champaca Absolute
Casa: Tom  Ford
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2009
Creator: 
Gen: unisex
Descriere oficiala:
note de varf: cognac, bergamota, genista tinctoria (salcam galben)
note de mijloc: champaca, orhidee, violeta, iasomie
note finale: vanile, ambra, santal, castane caramelizate
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj decent
Persistenta: longeviv
Evaluare :  8,5/10

Via Camerelle-Carthusia


Parfumul incepe binisor, dar cade in banal in 15 minute. Miros bine citricele de la inceput, dintre care cele mai proeminente sunt bergamota si portocala, parfumul fiind unul proaspat, racoros, transparent, acrisor si verde. Cu asta cred ca am epuizat epitetele. Ca textura este apos. In notele de mijloc este un mare fas, se indulceste putin, dar este si usor amar si sarat. Nu simt absolut nicio floare din cele listate, ci doar ierburi aromatice si alea foarte firave. Efectul parfumant este foarte slab, comparabil cu al unei ape de Colonia clasice, iar despre siaj nici nu poate fi vorba. Absolut banal si total neinteresant, nici nu merita sa-mi pierd vremea cu vorbe prea multe. Nu m-am uitat cui ii este destinat, dar miroase unisex.

Numele parfumului: Via Camerelle
Casa: Carthusia    
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2006
Creator: 
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: portocala, bergamota, magirn, lamaie
note de mijloc: ciclama, crin, iasomie
note finale: ambra, mosc, cedru
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: redusa, siaj 0
Persistenta: efemer

Evaluare :  4,50-5/10

24 ianuarie 2016

No.10 White Oud-Agonist


No.10 White Oud a fost lansat in 2014 la Pitti Fragranze, la Florenta. Parfumul vine sa celebreze 10 ani de activitate a casei suedeze Agonist, dorindu-se a fi unul creativ si avangardist, care creeaza un oud alb, un oud conceptual, imaginar.

23 ianuarie 2016

Oud Satin Mood-Maison Francis Kurkdjian



Parfumul lui Francis este facut din materii prime de buna calitate, dar nu m-as grabi sa spun ca-mi place. Cred ca efectul lui olfactiv asupra celor din jur este comparabil cu acela dat de un machiaj minutios, dar prea strident. Parfumul incepe foarte dens, cu duetul violeta-trandafir. Sunt flori dulci, de-a dreptul confiate, ca cele folosite pentru decorarea prajiturilor. Fiind presarate si cu nitica vanilie, avand si un iz de fructe de padure, parfumul are o nuanta gurmanda. Oud-ul este foarte subtil, aproape ca nu-l smti, dar da greutate compozitiei, fiind si unicul element masculin al parfumului. Fiind suprasaturat de materii parfumante, nu imi pare foarte usor de purtat, parca ma solicita prea tare olfactiv, ma oboseste. Nu stiu daca i se potriveste asocierea cu satinul, o tesatura cu luciu metalic care presupune mult mai multa lumina chiar daca este un material greu. Compozitia este minimalista, moderna, foarte liniara si posibil plictisitoare. De mari idei si creativitate nu poate fi vorba. Parfumul are siaj bun si este foarte longeviv, motiv pentru care si-a gasit foarte multi fani. Interesant este ca multi dintre adoratori sunt barbati, obsedati tot timpul de proiectie si longevitate. Fara indoiala, parfumul este unul care trebuie incercat.

Numele parfumului: Oud Satin Mood
Casa: Maison Francis Kurkdjian        
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2015
Creator:  Francis Kurkdjian
Gen: unisex
Note oficiale: oud, trandafir turcesc si bulgaresc, violeta, benzoin, vanilie
Flacon: standardul casei

Aprecieri personale
Intensitate: destul de opulent
Persistenta: longeviv
Evaluare : 7,50-8/10 

22 ianuarie 2016

Cumparaturile pe Strawberry



Strawberry , magazin de cosmetice din Hong Kong, initial, a fost un magazin profitabil. In timp si-a cam crescut preturile si azi, chiar daca ai bonusuri de fidelitate, nu prea reusesti sa cumperi mai ieftin decat intr-un magazin occidental cu acelasi profil. Spre a evita plata TVA-ului (20%) si a taxelor vamale la pachete care depasesc valoarea de 150 de euro de catre cumparator, magazinul a gasit un tertip : expedierea coletelor via Suedia. Vreo 2 ani tertipul (ca sa nu-i zic fraudarea reglementarilor vamale) a mers.

19 ianuarie 2016

Don-Xerjoff






Dupa descrierea si notele oficiale ale parfumului ai zice ca te vei intalni cu un parfum insolit si ca vei fi parasutat in epoca prohibitiei din Statele Unite, intr-o lume cu gangsteri, arme de foc si violenta. In realitate,  Don este un parfum cam comercial, creat in genul lui Black Afgano de la Nasomatto. Nu miroase rau, dar nu miroase nou. Ca sa fiu sincera, eu simt pregnant doar o nota care nu este listata : oud-ul, care aduce pe undeva cu mirosul de praf de pusca daca faci abstractie de faptul ca parfumul este foarte dulce. Nu-l percep deloc alcoolic, dar tutun pot admite ca are, desi nu nu stiu daca l-as fi remarcat de n-as fi citit notele. Mi se pare ca ar avea si niste guaiac. Este un parfum rotund, cu o textura uleioasa, care nu ma duce deloc cu gandul la gangsteri si la o viata plina de aventura si neprevazut, ba chiar mi se pare foarte bland.  Zic ca este comercial caci are doua elemente de succes azi : oudul (asa-zisul praf de pusca) si dulceata. Parfumul este longeviv, dar nu evolueaza absolut deloc, drept pentru care ajunge sa te cam plictieasca. E bunicel, dar nu este original.

Numele parfumului: Don
Casa: Xerjoff      
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2013
Creator:  Chris Maurice
Gen:  unisex
Note oficiale: praf de pusca, tutun, whiskey, vata de zahar  
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj decent
Persistenta: longeviv
Evaluare : 7,50-8/10 

17 ianuarie 2016

Terracotta le Parfum-Guerlain


Prima oara cand am mirosit parfumul nu mi-a prea placut. Mi s-a parut ca are un inceput cam dificil, usor murdar si ceva mai incolo cu un iz de ulei ranced. Multi aseamana parfumul cu Monoi Eau de Vahines de la Yves Rocher. Faptul ca au niste note comune nu este suficient ca ele sa semene. Eu le-am pus in paralel si diferenta dintre ele este maricica. Terracotta este un parfum dens si cremos. Monoi este mult mai apos si mai aerisit, mai transparent. As zice ca Monoi este si nitel mai interesant. Floarea de portocal este una dintre notele dominante la Terracotta, la Monoi ea nu este listata, dar cred ca exista, fiind insa o nota mult mai discreta. Monoi are mult mai multa nuca de cocos decat Terracotta, drept pentru care este mai gurmand.

Monoi Eau de Vahines-Yves Rocher



Toata lumea compara acest parfum cu Terracotta de la Guerlain si il gaseste ca fiind foarte asemanator cu acesta.  Este drept ca sunt ambele niste parfumuri exotice, cu cateva note comune, dar, daca le pui in paralel, nu sunt chiar atat de asemanatoare. Dupa vreo 5 ore abia, Monoi seamana destul de bine cu Terracotta.

12 ianuarie 2016

Vive la Mariee-Les parfums de Rosine



N-am mai mirosit de vreme indelungata un parfum de la Les Parfums de Rosine pentru ca aceasta casa de parfumuri , dupa ce i-am mirosit cateva creatii, a devenit pentru mine total neinteresanta.

11 ianuarie 2016

Betrothal-Grossmith



Betrothal a fost creat in 1893 special pentru logodna lui Mary de Teck cu regele George al V-lea. El a fost reorchestrat de Melanie Carestia in 2011 pentru a celebra un alt mariaj din familia regala britanica, cel dintre Kate Middleton cu printul William. Intelegem de aici ca este un parfum de lux, de ocazii speciale.

9 ianuarie 2016

Petite Provence -Shopping online



Avem enorm de multe magazine online romanesti, si mai bune si mai putin bune si multe de ocolit. Incepem cu cele bune. Un magazin pe care l-am descoperit de curand si care mi-a placut este Petite Provence. Vinde produse cosmetice si de ingrijire pe care nu le gasesti in alte magazine romanesti si, ceea ce este foarte important, comanda iti vine in 48 de ore, iar produsele sunt foarte bine ambalate. La cumparaturi mai mari de 179 de lei transportul  este gratuit. Am cumparat din acest magazin si stiu ce vorbesc. Nu mai spun ca a fost o placere conversatia la telefon cu un angajat al magazinului care avea o voce calda si a fost de o politete rara. Fara poezele invatate pe de rost si bla-bla-uri. Va invit sa-l vizitati caci nu va pierdeti vremea. Poate va lipiti de un sapun negru african, de o manusa kessa, de un sapun marocan, de un sapun de Nablus, de un unt de shea. Spor la cheltuit bani!

7 ianuarie 2016

Casanova-Tiziana Terenzi



Primele note ale parfumului sunt proaspete si combina bergamota cu frunza de smochin. Vreo 5 secunde am simtit si iasomia. Parfumul se indulceste foarte repede si capata un miros confuz si cam murdar, in care nu recunosc decat   frunza de smochin. Urmeaza o sincopa si, pret de cateva minute, nu prea mai miroase a nimic caci, o spune textura uleioasa, intra in evaporare un mosc. Parfumul isi revine si capata un miros care se instaleaza pentru mai multa vreme  si care pare a fi, la prima mirosire, o combinatie de trandafir cu cedru, dar este un mosc floral cu cedru. Mirosul este usor balsamic si cred ca are si niste ace de pin. Ceea ce miros nu prea seamana cu ceea ce ar trebui sa fie daca luam in serios notele oficiale ale parfumului. Totul miroase a produse de sinteza, nimic natural, nimic nobil. Nu mai spun ca este si plictisitor. Feminin nu vad absolut nimic la el, iar barbatii care spera ca-si vor spori performantele de cuceritori isi pot pune pofta in cui. Parfumul este un banal purtabil si nimic mai mult.

Numele parfumului: Casanova
Casa: Tiziana Terenzi      
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2014
Creator: Paolo Terenzi
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, iasomie, orhidee, frunza de smochin, note pudrate
note de mijloc: mbra cenusie, piper roz, vanilie, cardamom, guaiac, pielarie, smirna
note finale: ambra, mosc, ambroxan, cedru, muschi de stejar, boabe de tonka, vetiver
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: sub medie, siaj redus
Persistenta: destul de longeviv

Evaluare : 6/10 

5 ianuarie 2016

Ultimate Seduction-LM parfums



LM Parfums cunoaste, fara indoiala, reteta succesului si prin Ultimate Seduction a aruncat pe piata un parfum roz, cu ceva floricele si vanilie. Nimic nou sub soare ! Un fel de la Vie est Belle, ceva mai cremos si mai apilpisit, dar la pret dublu.

4 ianuarie 2016

Bello Rabelo-Les Liquides Imaginaires


Nu prea cred ca ma voi imprieteni cu aceasta casa de parfumuri. Este laudabil ca vrea si incearca sa fie creativa, dar ar fi ideal sa si putem purta cu placere parfumurile ei. Parfumul este prezentat de producator ca fiind un parfum de aventura, pentru razboinici ( care razboinici ? asteptam al III-lea razboi mondial?). Bello Rabelo nu incepe rau, are un miros de vin fructat (da, ca vinul da curaj!), cu un iz de rasina, numai ca , dupa vreo 5 minute, ii moare mirosul. Reinvie cu un miros de fan, de fapt de imortela, care este abia soptit. Imortela are o usoara nuanta de labdanum. Parfumul este, insa, atat de fragil incat nu-l simti decat stand cu nasul in piele. Apoi imortela nu-i foarte decorativa de una singura, eu ,personal, nu mi-as dori nicidecum sa miros ca si cum as fi dormit intr-o capita de fan. Mirosul ar fi mai potrivit unui barbat atasat de mirosurile campenesti, ca amzoane nu mai sunt demult. Este atat de anemic parfumul incat ma oboseste urmarirea lui. Dupa ce a dormit si a dospit ceva vreme, parfumul se fortifica cand intra in evaporare notele finale. Ar fi o combinatie de note lemnoase si ambrate, cred ca este iso E super amestecat cu ambroxan. Partea finala este total masculina si chiar nu inteleg de ce parfumul este trecut la categoria unisex. Din pacate, raman neuimita de acest parfum, chiar nu m-a impresionat cu nimic, iar pretul lui, care urca peste 800 de lei, mi se pare o gluma proasta.

Numele parfumului: Bello Rabelo
Casa: Liquides Imaginaires      
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2013
Creator: 
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: acord Porto, fructe uscate
note de mijloc: imortela, cistum labdanum
note finale: note lemnoase, benzoin, vanilie
Flacon: standardul casei

Aprecieri personale
Intensitate: discret, cu siaj redus
Persistenta:
Evaluare : 6/10


3 ianuarie 2016

Xocoatl-Fueguia 1833





Xocoatl sau Xocolatl, care a dat mai tarziu numele ciocolatei, este numele unei bauturi amerindiene amare, facuta din cacao, chili si faina de porumb. Se bea calda sau rece si avea un aspect spumos. Cacaoa era considerata un dar al zeilor, iar bauturii i se atribuiau tot felul de virtuti vindecatoare. Spaniolii au considerat-o o bautura dezgustatoare, dar dupa ce, in sec. al XVI-lea, i s-a adaugat zahar, lucrurile s-au schimbat si ea a patruns si in Europa.

XXY-Xerjoff



Am mirosit de doua ori XXY si nici acum nu sunt in stare sa spun mare lucru despre el. Eventual ca mi se pare o barbarie sa denumesti un parfum XXY, e ca si cum i-ai da un numar de inventar. Parfumul imi pare total de lipsit de personalitate si foarte plictisitor. Ca stil imi seamana cu Feminite du Bois, varianta veche. Ai zice ca este un cor antic care balmajeste ceva in greaca veche, ceva de neinteles. Stai, citesti notele parfumului, toate sunt note obisnuite pe care ar trebui sa le descoperi cu usurinta in parfum si te apuca disperarea ca nu recunosti mai nimic.

2 ianuarie 2016

Oeillet Bengale-Aedes de Venustas

Am un sentiment de dezamgire dupa ce am mirosit Oeillet Bangale. L-am mai mirosit si in Maison Elysee  si n-am simtit nici atunci ceea ce m-as fi asteptat sa simt. Lumea vad ca a fost cucerita de numele parfumului si cele mai multe comentarii si recenzii descriu parfumul ca fiind un floral sau un floral oriental. Fragrantica il incadreaza foarte bine la orientale caci asta si este. Sunt comentarii care-l definesc ca fiind un parfum cu miros de garoafa, unii chiar spun ca ar fi o garofita de gradina foarte realista, apropiata de mirosul botanic. Desi vad ca unii il vad ca pe un parfum minimalist, necomplicat, eu zic ca este chiar complex si greu de descris. De pilda, inceputul este foarte alambicat. Ceea ce se simte cu precadere este un cistus labdanum, dar acest cistus are si o nuanta fructata (capsuna ?) si una usor florala. In plus, mai sunt si ceva condimente in compozitie. Debutul imi pare nitel confuz si cam greu de memorat. In notele de mijloc apare un trandafir care este asociat cu cuisoare (sau eugenol), drept pentru care are o nuanta care aduce cu garoafa, dar este foarte departe de mirosul botanic. Este interesant  ca rasinile si mirosul floral merg in paralel, nu prea vor sa se combine. Inca din notele de mijloc mirosul floral este biruit de rasini. Labdanum simt acum in mica masura, in schimb se simte  benzoinul, dupa cum se mai simt, in continuare, si cuisoarele. Parfumul imi pare uscat ca un desert, prafos, lipsit de adancime si de poezie. El este purtabil, nimic de zis, dar nu pot sa spun ca ma atrage sau ca mi-l doresc. Chiar rasinile imi par foarte aride desi in note apare balsamul de Tolu, un ingredient pe care eu il iubesc caci face parfumurile balsamice. Parfumul nu sta bine nici la siaj, iar dupa vreo doua ore trebuie sa stai cu nasul in piele daca vrei sa te convingi ca esti parfumat. Nu prea gasesc argumente  care sa justifice o nota foarte mare, apoi este si un parfum foarte scump.

Numele parfumului: Oeillet Bengale
Casa: Aedes de Venustas
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2014
Creator:  Rodrigo Flores Roux
Gen: unisex
Descriere oficiala:
note de varf: turmeric, scortisoara, piper, cardamom, cuisoare, sofran
note de mijloc: trandafir, capsuna, note florale
note finale: vanilie, balsam de Tolu, benzoin , labdanum
Flacon: standardul casei

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj destul de redus
Persistenta: peste 8 ore
Evaluare :  7/10


Les Heures de Parfum II/ L’Heure Convoitee-Cartier


Parfumul este creat un maniera clasica , fiind un parfum elegant. Incepe cu un amestec cam auster de frunza de violeta si radacina iris, avand un miros comparabil cu rujul de buze. Initial este destul de sec, dar in doua minute devine dulce-acrisor  caci  i se adauga o nota fructata care aduce cu capsuna. Apoi capata un miros floral, mirosind ca un trandafir picant, cu o doza maricica de cuisoare (probabil eugenol), care evolueaza spre un miros comparabil cu al garoafei. Din combinatia garoafei cu irisul rezulta un miros care te face sa te gandesti la o pudra,  deci parfumul ramane tot in zona mirosurilor make up. Odata ajuns in aceasta faza, parfumul nu mai evolueaza, atata doar ca, pe parcurs, isi pierde treptat din intensitate, durand in jur de 5 ore. Parfumul este bunicel, dar, totusi, pentru garoafa,  il prefer pe L’Air du Temps in varianta EDT, care este mai jucaus,  mai putin scortos, mai putin pudrat.

Numele parfumului: Les Heures de Parfum II/ L’Heure Convoitee
Casa: Cartier       
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2011
Creator:  Mathilde Laurent
Gen: feminin
Note oficiale: iris, garoafa, note pudrate
Flacon: standardul colectiei

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj bunicel
Persistenta: 5-6 ore

Evaluare :  8,50/10

Alhada- Tola



Al Hada este o localitate din vestul Arabiei Saudite, in apropiere de Mecca care, la fel ca si Taif, este cunoscuta datorita culturii de trandafir de Taif, in fapt un soi de Rosa Damascena.

1 ianuarie 2016

Lalibela Oud- Memo



Ca majoritatea parfumurilor de la Memo, Lalibela Oud incepe bine, dar esueaza in banal. Desi oud-ul apare si in numele parfumului si in notele oficiale, eu nu l-am simtit. In notele de varf  are un acord ambrat cu nuante de ciocolata (probabil de la patchouli) care este chiar frumos. Pe urma evolueaza spre un floral foarte discret, moale si cremos de la o nuca de cocos. E cam greu sa-i dfinesti mirosul in notele de mijloc. Este o iasomie gratioasa (imi seamna mai mult a gardenie din cauza ca e mixata cu nuca de cocos) amestecata cu lemn de trandafir, dar este in secundar si un iz gurmand, care aduce cu ciocolata alba. E frumusel si in faza asta, foarte feminin si gingas, un skin scent. Nu i-ar fi stricat, insa, ceva mai multa vigoare si materie parfumata caci sunt momente in care aproape nu-l mai simti. La final are  niste vanilie de sinteza absolut banala. Pe langa oud, sunt cateva note pe care nu le-am simtit deloc : trandafirul, tutunul si tamaia. Parfumul este placut, usor de purtat, dar costa enorm pentru ceea ce ofera, sub nicio forma nu as da atatia bani pe el.

Numele parfumului: Lalibela Oud
Casa: Memo       
Concentratie: EDP
An de aparitie:  2013
Creator:  lienor Massenet
Gen:  feminin
Note oficiale: orhidee, iasomie, nuca de cocos, trandafir, patchouli, vanilie, tutun, labdanum, tamaie, oud
Flacon:

Aprecieri personale
Intensitate: foarte discret, cu siaj redus
Persistenta: in jur de 6-7 ore

Evaluare : 7/10 

Blessed Baraka-Initio Parfums Prives



Potrivit descrierii oficiale, Blessed Baraka este un parfum solar care formeaza in jurul purtatorului o aura de putere. Parfumul nu are piramida traditionala, are doar ceea ce ar fi notele finale ale unui parfum, mai precis un acord ambrat, impletit cu note lemnoase de oud si de santal si cu mosc. Parfumul miroase la fel de la inceput si pana la sfarsit, doar ca-si mai pierde din intensitate. El reuseste performanta de a fi in acelasi timp foarte dulce, amar si foarte sarat. Este opulent si foarte grav, daca n-ar fi atat de dulce, as zice ca are ceva inspaimantator in el. Desi nu este trecut in note, are oud cu o nuanta insolita ce-mi aduce aminte de arhidele prajite in sare. Daca n-ar fi dulce, ai zice ca este un parfum strict masculin. Miroase destul de interesant, dar pe mine nu ma atrage si pentru ca este dulce si pentru ca are ceva demoniac in el. Zici ca-i drac dat cu catran si tavalit prin zahar pudra. Mirosul de alune prajite imi aduce aminte de o substanta chimica, dar nu as putea sa o precizez.  Intreg parfumul imi pare foarte chimic. Unii il gasesc magic si misterios. Merita sa-l incercati, macar pentru imbogatirea  experientei olfactive.

Numele parfumului: Blessed Baraka
Casa: Initio Parfums Prives        
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2015
Creator: 
Gen:  unisex
Note oficiale: ambra, santal, mosc
Flacon: standardul casei

Aprecieri personale
Intensitate: opulent
Persistenta: foarte longeviv
Evaluare : 6/10


Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.