Pagini

Faceți căutări pe acest blog

22 noiembrie 2015

V. Intense-Robert Piguet


Parfumul, realizat de acelasi Aurelien Guichard, parfumierul casei Robert Piguet, este o varianta a parfumului Visa, parfum care si-a gasit enorm de multi adoratori. Nu ma numar printre ei desi mi-a placut foarte mult prima parte a parfumului. Pentru mine Visa este de nepurtat din mai multe motive, in primul rand pentru ca este foarte dulce. 

Desi este o varianta de Visa recunoscuta oficial, te surprinde putinatatea notelor. Visa avea multe note, V. Intense are doar 5 note dintre care doar doua apar si la Visa. Parfumul este un oriental floral cu  nuante gurmande, cu note foarte feminine. Inceptul este cumplit de dulce, poate doar Angel/Thierry Mugler este la fel de dulce. Incepe cu un tradafir fructat, trandafir pe care aproape nu-l simti de sub un gem de prune care mie nu-mi place deloc, In magiun sunt tot felul de nuante gurmande date de note de sinteza. Imi plac la nebunie dulciurile, dar gasesc ca parfumul depaseste orice limite ale dulcelui. Este bun de cura de slabire caci, daca te pomadezi cu el, nu mai mananci sigur nimic dulce in ziua respectiva. In timp, parfumul, har Domnului, mai pierde putin din dulceata, se elibereaza si de gem si devine acel Visa pe care-l cunoastem deja. Parfumul reia o parte frumoasa din Visa, situata undeva in notele de mijloc, cand se simte foarte bine trandafirul si parfumul este usor cremos . El este bine pudrat cu vanilie. In faza asta il declar,desi este inca cam dulce, agreabil. As zice ca mai are o urma de piersica, ca si Visa, dar ea nu este trecuta in note. Si, cu siguranta, o serie de alte ingrediente nespecificate care-i dau mirosul gurmand Nu stiu de la ce este cremos, as crede ca de la un mosc. Nu mai lungesc povestea, cred ca ati inteles ideea : parfumul selecteaza etapa cea mai frumoasa din Visa si o mai indulceste. Ce castiga prin selectie, pierde prin indulcire.


Numele parfumului: V. Intense
Casa: Robert Piguet       
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2014
Creator:  Aurelien Guichard
Gen: feminin
Note oficiale: sofran, trandafir, pruna, santal, tamaie

Aprecieri personale
Intensitate: destul de opulent la inceput, ulterior intensitate medie, siaj decent
Persistenta: destul de longeviv
Flacon: standardul casei
Evaluare : 7,50/10


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.