Pagini

Faceți căutări pe acest blog

9 aprilie 2015

Vaiana Dea-Profumi del Forte




Ca sa indragesti Vaiana Dea trebuie sa iubesti tuberoza. Este drept ca nu este o tuberoza la fel de coplesitoare precum cea din Fracas, dar nici timida nu este.
Eu nu gasesc parfumul floral gurmand, adica e mult prea floral ca sa se mai poata observa notele gurmande, mai precis niste cacao si vanilie. Tuberoza se simte inca de la inceput, fiind usor bizara caci este amestecata cu frunza de violeta.  Eu nu prea agreez frunza de violeta caci are un iz cam deranjant. In cazul de fata ii da tuberozei un usor miros de naftalina. Ce mai simt pe langa tuberoza ? Pentru scurt timp o piersica zemoasa, pacat ca este foarte efemera, si un pic de nuca de cocos. Nu prea se percep celelalte flori, dar daca esti foarte atent constati ca ele exista undeva, intr-un plan indepartat. Raportul acrisor/dulceag este bine echilibrat. Spun asta caci pe mine ma cam sperie mierea in parfumuri si cam fug de ea precum dracu’ de tamaie. Intr-o faza mai avansata, parfumul devine destul de cremos si usor lactonic, chestie care mai tempereaza impetuoasa tuberoza. Imi pare un parfum clar feminin, nu atat de zeita cat de diva. Poate fi purtat cu nonsalanta de o femeie frumoasa, sigura de nurii ei, genul acela de femeie care umple cu prezenta ei o incapere si atrage toate privirile. Adica nu-i tocmai usor de purtat si nu-i chiar pentru oricine.Eu nu as sti sa-l port si m-as simti cam ridicola cu el pe mine. Este prea impetuos si prea plin pentru mine. Dar pe Sophia Loren, ca sa aleg o femeie din patria lui de bastina,  ar merge la fix.

Numele parfumului: Vaiana Dea
Casa: Profumi del Forte 
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2013
Creator: 
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, frunza de violeta, lapte, nuca de cocos, aldehide, piersica
note de mijloc: cacao, iasomie, orhidee, trandafir alb, tuberoza, ylang-ylang, lacramioara, miere
note finale: benzoin, santal, mosc alb, muschi de stejar, vanile, vetiver

Aprecieri personale
Intensitate: opulent, cu siaj decent
Persistenta: in jur de 4-5 ore
Flacon: standardul casei, vezi fotografia
Evaluare : 8/10 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.