Pagini

Faceți căutări pe acest blog

30 aprilie 2015

Red Extraordinary/vintage- Giorgio Bevery Hills



Parfumul este un vintage, care, judecand dupa faptul ca nu este, totusi, foarte vechi, ar trebui sa fie bine conservat. A fost creat in 1989, dar , intre timp, a trecut printr-o reformulare. Este un parfum creat in maniera anilor 80, cand aldehidele erau caracteristice parumurilor.
Primul miros dupa pulverizare este unul de cirese, foarte efemer, dupa care se simt coaja de citrice si aldehidele. Este cam amarui si aspru pentru inceput, dar se indulceste pe parcurs si devine mai placut , mai caldut, dar si usor picant. Daca ma intrebati a ce miroase, imi este imposibil sa raspund. Are atat de multe note incat este imposibil sa simti vreo nota distincta in parfum. Potrivit enciclopediei Perfume Intelligence, parfumul ar avea 692 de ingrediente, listate oficial sunt mult mai putine, doar 26. Printre cele listate oficial sunt foarte multe flori, dar eu nu simt niciuna in afara de un ylang-ylang mieros. As vrea sa simt o floricica din cele multe, dar parfumul nu are nicidecum un caracter floral desi este integrat in categoria chypre-floral. Unii vorbesc despre garoafa, dar eu simt doar cuisoarele de la ea. Mai simt niste rasini si scortisoara, ultima nelistata oficial dar sigur prezenta in parfum probabil ca parte a unui acord ambrat. Parfumul este un fel de stafie a lui Cinnabar de la Estee Lauder si a lui Opium de la Yves Saint Laurent care, cu siguranta, au fost doua parfumuri care au influentat mult epoca si au avut multi epigoni. Eu n-am fost niciodata compatibila cu aldehidicele si cu parfumurile create in anii 80 si nu reusesc sa descopar nurii acestui parfum. Pot spune cu mana pe inima ca nu-mi place si nu l-as putea purta caci este imbacsit si lipsit de contur si personalitate. Daca ar fi sa-mi cumpar ceva in genul asta, as cumpara un Opium vintage.

Numele parfumului: Red Extraordinary
Casa: Giorgio Bevery Hills      
Concentratie: EDT
An de aparitie: 1989
Creator:  Bob Aliano
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, osmanthus, ylang-ylang, flori de portocal, coacaza, zambila, cireasa, aldehide
note de mijloc: garoafa, trandafir, rozmarin, gardenie, tuberoza, iris, lacramioara, litchi
note finale: patchouli, muschi de stejar, ambra, cedru, santal, vetiver, boabe de tonka, vanilie, smirna, tamaie

Aprecieri personale
Intensitate: initial destul de opulent, ulterior intensitate medie
Persistenta: longeviv
Flacon: vezi fotografia
Evaluare : 6/10  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.