Pagini

Faceți căutări pe acest blog

13 aprilie 2015

Myhhre Imperiale- Giorgio Armani/Collection Privee



Parfumul, ca toate din colectia privata Armani, este facut din ingrediente de foarte buna calitate, fapt, desigur, reflectat in pretul parfumului. Myhhre Imperiale nu este greu de descris caci, practic, nu are piramida obisnuita, are doar ceea ce intalnim de obicei in notele finale. Acest lucru face ca impactul relativ si, deci, si intensitatea parfumului sa nu fie prea mari, in schimb este performant la capitolul persistenta. Parfumul nu este prea creativ caci se gasesc pe piata, mai ales in segmentul nisa, o serie intreaga de parfumuri cam cu aceeasi tema si aceleasi ingrediente, mai ales la casele Montale sau Serge Lutens, dar nu numai.
Este un parfum dens, cald, dulce-amarui, balsamic,  caracterizat in primul rand prin rasini. N-as putea zice ca smirna este componenta definitorie a parfumului. Eu simt un acord ambrat, cu vagi nuante de caramel si vanilie si o cantitate generoasa de sofran care-i da oarece asprime si un gust/miros amarui. Este un parfum bun, fara indoiala, dar care imi pare ca da mult mai bine pe un barbat decat pe o femeie. Ca toate parfumurile de acest timp este un parfum de toamna-iarna, usor si placut la purtare. Fiind foarte constant olfactiv, ar fi potrivit ca parfum semnatura.

Numele parfumului: Myhhre Imperiale
Casa: Giorgio Armani    
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2013
Creator: 
Gen:  unisex
Descriere oficiala: smirna, benzoin, ambra, vanilie, piper roz, sofran

Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: longeviv
Flacon: vezi fotografia
Evaluare : 8/10 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.