Pagini

Faceți căutări pe acest blog

26 februarie 2015

Oolong-Zents





Brandul american Zents este putin cunoscut, iar parfumurile lui au putine recenzii. Toate parfumurile exista atat in varianta care foloseste ca baza alcoolul, cat si sub forma de concret (parfum solid), avand toate o prezentare eleganta. Parfumurile solide sunt adapostite intr-un cub care imita marmura, iar flacoanele parfumurilor lichide sunt asezate pe un suport din acelasi material. Parfumul Oolong poarta numele unor varietati de ceai semifermentat, de buna calitate, ce se bea in China, Taiwan si India. El surprinde prin faptul ca foloseste ca nota principala floarea de tei, o nota rara in parfumerie care, de obicei, este combinata cu alte note florale pierzandu-se printre acestea. Cu exceptia parfumului Tilleul de la D’Orsay, eu nu am mai mirosit alte abordari ale florii de tei. Oolong este un parfum gingas, natural si transparent. Textura parfumului este comparabila cu cea a unui ceai alb, cu putina lamaie, in care s-a infuzat floare de tei, o floare proaspata abia imbobocita. Nota citrica din deschidere  se prelungeste destul de mult caci este folosit petigrain, o citrica mai longeviva decat lamaia sau bergamota. Textura se mai schimba pe parcurs devenind usor cremoasa. Este un parfum curat, natural, dar foarte fragil. Sigur ca mi-ar fi placut sa simt teiul vreme mai indelungata, dar, din pacate, este o nota efemera si stiu ca nu poate fi prelungita prea mult. Parfumul este unul discret, de vreme calda, in care dulceata este perfect dozata. Cusurul lui este acela ca nu dureza prea mult. Cred ca singura solutie est folosirea in paralel a concretului si a parfumului, primul pe piele, in zonele de puls, al doilea pe imbracaminte. 



Numele parfumului: Oolong
Casa: Zents        
Concentratie: EDT
An de aparitie: post 2000 ( ?)
Creator: 
Gen:  unisex
Descriere oficiala: lavanda, lamaie verde, tei, petitgrain, ylang-ylang, ceai verde

Aprecieri personale
Intensitate: discret
Persistenta: maxim 2 ore
Flacon: vezi fotografia
Evaluare :  7,50-8/10


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.