Pagini

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

29 noiembrie 2013

Miss Dior EDT 2013-Christian Dior




Sa vezi si sa nu crezi: casa Dior a croit un parfum minimalist, modern si tineresc, frumos si decorativ in simplitatea lui, pe care-l porti firesc, fara sa te simti impaiat si imbalsamat si fara sa agresezi pe nimeni din jur.

28 noiembrie 2013

MyFrangrance-un nou magazin cu parfumuri de nisa



Se pare ca se vand bine parfumurile de nisa in Romania caci, pe langa magazinele  reale, au aparut in ultimul timp si magazine online romanesti care ni le ofera spre cumparare. MyFragrance este unul dintre aceste magazine. In oferta destul de modesta, deocamdata, a magazinului sunt, totusi, prezente cateva branduri pentru care au exclusivitate : Galimard, CnR Create, brand austriac practic necunoscut in Romania si La Maison de la Vanille, un brand tanar, frantuzesc, creat in 2006.  In lista de parfumuri sunt prezente si parfumurile unui brand  de conditie medie din Bahrain , Asghar Ali Perfume, precum si cele ale casei Romea d’Ameor care se pot, insa, achizitiona la preturi sensibil mai mici de pe Strawberrynet.com. De asemenea, magazinul ofera cateva produse cosmetice de ingrijire, tot putine, ale unor branduri precum : Bellapierre Cosmetics, Galimard, Bakel Cosmetics.
Magazinul  are o grafica destul de austera, ca sa nu zic modesta, iar informatiile despre produse  sunt departe de a fi corecte si complete. Descrierea notelor  parfumurilor lasa mult de dorit, fiind adesea precizari foarte vagi, de genul note fructate sau note florale. De multe ori apare la note mirul dulce, este o traducere gresita a cuvantului myrrh din engleza care inseamna smirna. Mirul este un ulei amestecat cu mirodenii, care este de uz ritualic in biserica crestina. La produsele  cosmetice apare adeseori precizarea  ca ele nu au conservanti. Astea sunt basme de adormit copiii  pentru ca orice produs cosmetic care contine apa trebuie sa aiba un conservant, altfel se strica in cateva zile si devine mai periculos decat unul cu conservanti mai putini agreati.  Preturile parfumurilor sunt, in general, de bun simt. Livrarea produselor se face cu o firma de curierat (neprecizata), pretul fiind direct proportional cu greutatea coletului. Inteleg ca pretul minim este de 9 lei. Plata se face cash, la livrare. Termenul de livrare mi se pare excesiv de lung,  7 zile, el putand fi chiar mai mare. Azi sunt in Romania o serie de magazine  de parfumuri sau de cosmetice  de succes care livreaza in 24 de ore in orice colt al tarii . Probabil ca iar este vorba de un magazin care nu are marfa pe stoc. Magazinul nu are promotii si nici nu incearca sa ne fidelizeze intr-un fel.

E bine ca a aparut un magazin nou, nu zic nu, sa speram ca isi va imbunatati oferta de produse si va gasi solutii care sa-l faca sa se apropie mai mult de client, deocamdata pare foarte distant si parca nu ar vrea sa vanda. Fara indoiala ca orice inceput este greu si imperfect  si trebuie sa acordam  fiecarui magazin nou un termen de gratie in care sa-si dezvolte potentialul.

14 februarie 2014

Revin la acest articol caci am facut o comanda la My Fragrance si, trebuie sa reconosc, a trecut testul cu nota 10. La 2 minute dupa finalizarea comeznii am primit un telefon pentru confirmarea comenzii, iar coletul mi-a ajuns prin FanCurier a doua zi, dupa nici 24 de ore. A fost bine ambalat si am avut surpriza sa gasesc in interior niste vouchere cadou care au o perioada de gratie de 6 luni. De asemenea, era si un esantion de parfum. Absolut exemplar totul, de la A la Z. Intamplator a fost un cadou frumos chiar in ziua mea de nastere. Ma bucur foarte mult ca pasim in lumea civilizata. Asteptam sa se intample asta din 1990. 

8 martie 2014

Magazinul isi are surprizele lui. Azi mi-au trimis un cod cu o reducere substantiala, de 30%. Rar te intalnesti cu asemenea reduceri, ele insemnand mult la un parfum care costa 500-600 de lei.Trebuie sa recunosc ca a sosit la fix codul caci tocmai voiam sa comand un parfum si ma socoteam de vreo 3 zile daca il iau luna asta sau luna viitoare.

23 noiembrie 2013

Ange ou Demon/Le secret EDT-Givenchy


Sincer nu am inteles de ce a fost lansat in 2013 un parfum cu acelasi nume cu altul lansat in 2009. Practic nici nu ai cum sa le deosebesti caci ambele sunt EDT. Parfumul este croit dupa gusturile moderne, fiind proaspat, dar cam dulce, cu note floral-fructate. 

Tresor Eau Lumineuse-Lancome



Orice parfum semnat de Dominique Ropion te atrage inevitabil. Ultima lui creatie este un parfum croit dupa gusturile momentului, gurmand cu nuante florale, care nu este atat luminos, cat cald si prietenos. 

14 noiembrie 2013

Encre Noire pour Homme


Doamne, multe vorbe s-au scris despre parfumul asta si mult a fost ridicat in slavi. M-au amuzat mai ales descrierile tenebroase cum ca ar fi un parfum al intunericului, cu miros cand de pamant, cand de carbune, cand de cerneala. Multi vorbesc despre el ca despre o chestie geniala, un fel de opera de arta a parfumeriei contemporane. Am avut un soc cand l-am mirosit.

10 noiembrie 2013

Roohey Tehbak- Rasasi



Flaconul si culoarea parfumului iti sugereaza mai degraba un lac de unghii decat un parfum. Urate amandoua! Parfumul este un fel de floral fructat modern, foarte sintetic, asemeni creatiilor europene actuale.

9 noiembrie 2013

Khaltat Al Oudh-Rasasi


Khaltat Al Oudh este in mod clar un parfum arabesc care are cele doua ingrediente tipice: trandafirul si lemnul de agar, dar este perfect purtabil de un european. Mie imi pare strict feminin, nu as zice ca este unisex.

8 noiembrie 2013

Wisal- Ajmal



Experienta mea cu parfumeria araba este limitata, dar, in ultimul timp, constat ca au patruns pe piata o serie de parfumuri  ale unor branduri din Orient. Unele sunt scumpe, altele au preturi comparabile cu cele ale parfumurilor europene  mainstream, altele sunt foarte ieftine, adica pentru toate buzunarele.

3 noiembrie 2013

Flacon de poseta cu etui din sidef

Ultima mea achizitie este un frumos flacon de poseta pentru decant de parfum. Flaconul este din cristal transparent, cu un buson sferic, auriu, prevazut cu un aplicator. Probabil ca are un volum de vreo 4 ml. Inaltimea flaconului este de 4,5 cm. Are o carcasa protectoare din metal galben care, pe avers, este placata cu sidef. Este destul de dificil de datat, banuiesc ca este din perioada interbelica.





Odalisque-Parfums de Nicolai


Parfumul, creat in 1989 a fost reformulat, dar, chiar si asa, are recenzii bune. In aceste conditii, avand si un pret foarte mic fata de alte parfumuri de nisa, l-am achizitionat orbeste, dar nu a fost sa fie ceea ce speram. Pare mult mai batran decat ma asteptam, e un parfum in genul anilor 70-80, foarte opulent si indesat. Citricele din deschidere sunt confiate, lipsite si de prospetime si de suplete. Gingasele lacramioare sunt acoperite de un miros usor animalic, asa ca e cam greu sa le descoperi, iasomia este mai mult decat fanata, este deja in putrefactie. Buchetul floral este confuz, evocandu-mi valuri de dulceata groasa si de baclavale. Ma simt lipicioasa si murdara cu el pe mine, asa ca ma salvez cu apa si sapun. O fi fost reformulat dur, altfel nu-mi explic entuziasmul recenziilor pe care le-am citit. Eu, sigur, nu pot sa port ceva atat de greu si lipsit de lumina si oxigen. Numele i se potriveste, are un miros de harem neaerisit, miros de multe femei pomadate in fel si chip si o lentoare otomana. Dupa acest parfum, curiozitatea mea pentru Parfums de Nicolai s-a diminuat considerabil.

Numele parfumului: Odalisque
Casa: Parfums de Nicolai
Concentratie: EDP
An de aparitie: 1989
Creator: Patricia de Nicolai

Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, mandarina
note de  mijloc: iasomie, lacramioara, tuberoza, ylang-ylang, iris
note finale: muschi de stejar, mosc




Aprecieri personale
Intensitate: opulent, cu siaj mediu
Persistenta: in jur de 4 ore
Flacon: standardul casei
Evaluare : 5/10


Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.