Pagini

Faceți căutări pe acest blog

26 ianuarie 2013

Eau de Star- Thierry Mugler



Cred ca Eau de Star este cel mai putin comercial dintre parfumurile casei Thierry Mugler. Este aparut in 2007 si este semnat de Louise Tourner, parfumiera care, cel putin pana in prezent, nu m-a uimit cu niciun parfum. Parfumul descrie la inceput o atmosfera umeda, dar are si o tenta gurmanda, fiind o combinatie de pepene verde indulcit cu miere de albine. Este destul de dulce la inceput. Dupa ce intra patchouli in scena, sunt cateva minute in care simti ca sub un tei inflorit, pentru ca mai apoi sa simti un miros de fan si de lemn dulce. Parfumul isi pierde mult din dulceata initiala si evolueaza foarte ciudat, spre un parfum care-ti sugereaza un peisaj natural, curat, neviciat, cu iarba inalta, putin inrourata, parfumata foarte discret cu flori de camp. E un parfum de mare sensibilitate si rafinament, care iti da o aroma naturala si curata. Cei care vor parfumuri opulente vor fi, fara indoiala, dezamagiti. Fara a fi opera de arta, mie chiar imi place si il gasesc creativ.

Numele parfumului: Eau de Star
Casa: Thierry Mugler
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2007
Creator: Louise Tourner
Gen: feminin
Descriere oficiala: note acvatice, pepene verde, mimoza, miere de albine, patchouli, vanilie 

Aprecieri personale
Intensitate: destul de discret
Persistenta: longeviv pentru o apa de toaleta
Flacon: flacon inalt, aproximativ triunghiular in sectiune. In interiorul flaconului pluteste o steluta albastra din plastic.
Evaluare : 7/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.