Pagini

Faceți căutări pe acest blog

28 iunie 2012

Innamorata- Blumarine






E primul parfum Blumarine pe care mi l-am cumparat, de altfel brandul nu a scos prea multe. Este nou aparut, in primavara lui 2012, fiind semnat de doi parfumieri foarte cunoscuti : Sophie Labbe si Olivier Polge.
Flaconul parfumului, desenat de  Thierry De Bashmakoff, nu arata chiar rau, este din cristal transparent, cilindric, canelat vertical, cu partea superioara imbracata in metal auriu. Busonul, de aceeasi culoare aurie, prezinta si el fatete. Ceea ce nu-mi place este ornamentul bizar, ca nu stiu cum sa-l definesc altfel, al partilor metalice, cred ca ar fi aratat mai bine fara de el. Socheaza greutatea sticlei data, in principal, de buson , însasi varianta mica,  de 30 ml, este destul de incomoda pentru purtat in poseta. Are un clip publicitar in ton cu numele, cu un cuplu tandru de indragostiti care se bucura de vara si de mare si de dragostea lor. Poetic si cam static. Imaginea parfumului este Allysa Miller. 


          Parfumul este destul de insolit pe tot parcursul lui, avand cateva ingrediente care-i dau intregului unicitate. Notele de varf sunt de-a dreptul explozive si iti capteaza din start atentia. E un amestec reusit de bergamota, mandarine si fructul pasiunii care nu este chiar asa fresh cum te-ai astepta caci este dulceag, dar nu la modul neplacut. Inima este in esenta florala, combinand doua flori superbe ca miros, magnolia si plumeria (frangipani). Cica ar fi si ylang-ylang, dar eu nu-l prea simt si grapefruit. Amestecul este foarte exotic. As fi putut sa jur ca are si nuca de cocos, dar nu are. Ceva, n-as putea zice ce, ii da densitate si rotunjime si senzualitate si poate, mai multa caldura decat te asteptai de la un parfum pentru anotimpurile calde, poate benzoinul, moscul si cashmeranul din final. Desi am vazut femei care se plang ca nu ar fi  longeviv, n-as putea spune acelasi lucru, il simti cel putin 2 ore. Parfumul e placut si feminin, dar e greu de precizat care e momentul lui cel mai potrivit de purtat. Cred ca eu l-as purta ziua doar primavara, iar vara l-as face un parfum de seara.

Numele parfumului: Innamorata
Casa: Blumarine
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2012
Creator: Sophie Labbe, Olivier Polge











Categorie olfactiva: oriental-floral
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, mandarina, fructul pasiunii
note de fond: grapefruit, magnolie, ylang-ylang, plumeria
note finale: benzoin, mosc, cashmeran



Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: minim 2 ore
Flacon: vezi textul
Evaluare: 7/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.