Pagini

Faceți căutări pe acest blog

20 aprilie 2012

Infusion de Tubéreuse- Prada



Parfumul este realtiv recent, datand din 2010 si fiind o editie limitata. El a fost  creat de Daniela Andrier care, incepand din 2003, si-a pus semnatura pe multe dintre parfumurile  casei Prada.
Sticla parfumului este paralelipipedica, cu  eticheta casei,  ovala,  din metal argintiu , pe avers. Busonul este cilindric, din metal argintiu. Sticla parfumului, conform obiceiului, este personalizata cu o banda adeziva de culoare mov, cu un desen abstract, care infasoara busonul si alta laterala pe care sunt trecute numele si componentele parfumului.
Parfumul este unul monotematic, minimalist, care are in centrul interesului tuberoza. El este destul de surprinzator caci ne ofera o tuberoza lejera, "necriminala", cea mai gratioasa tuberoza. Inteleg ca este asa deoarece s-au folosit boboci de floare de tuberoza (personal am indoieli ca tuberoza este naturala, dar nu ma deranja daca e obtinuta din molecule de sinteza). In notele de varf exista doar citrice : portocala amara si portocala rosie. Un miros bland, usor dulceag, dar proaspat si delicat. Ulterior este un amestec de citrice si tuberoze foarte luminos si aerisit, rafinat si subtil. In final ramanem doar cu tuberoza. O tuberoza apoasa ca o acuarela, usor dulce. Marii iubitori ai tuberozei au asteptat probabil o tuberoza opulenta ca a parfumului Fracas, motiv pentru care sunt multi dezamagiti de acest parfum. Dar, sa nu uitam, numele parfumului ne promite doar o infuzie usoara de tuberoza. Estetic vorbind,  parfumul, desi este liniar ca evolutie,  mi se pare foarte frumos, dar, din pacate, el are niste deficiente de ordin tehnic, motiv pentru care notele de baza sunt ca si inexistente, iar longevitatea parfumului lasa de dorit. Notele finale sunt sintetice, in lista de ingrediente fiind trecute  dynamone si serenolide. Despre primul ingredient nu stiu nimic, al doilea este un mosc alb, de laborator. Desi nu este longeviv, mie imi place parfumul caci am gasit in el o tuberoza purtabila si neagresiva. Este un parfum de zi, potrivit pentru primavara. Am speranta ca Prada va reveni cu o varianta a parfumului care sa-l corecteze putin si sa-i intareasca nitel notele de baza.



Numele parfumului: Infusion de Tubéreuse
Casa: Prada
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2010
Creator: Daniela Andrier

Categorie olfactiva: floral-tuberoza
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: portocala rosie, portocala amara
note de fond: tuberoza
note finale: dynamone, serenolide

Aprecieri personale
Intensitate: destul de discret
Persistenta: in jur de 2 ore
Flacon: vezi textul
Evaluare: 6/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.